Sări la conţinut

Disconnect (2012) Unde este dependenta?

Disconnect (2012)
Director: Henry Alex Rubin (Henry-Alex Rubin)
Writer: Andrew Stern
Stars: Jason Bateman, Jonah Bobo, Haley Ramm

MV5BMjA2MTEzMDkyOF5BMl5BanBnXkFtZTcwNzc4NTgxOQ@@._V1_SX214_

Cu o distributie buna si un scenariu destul de solid, Disconnect aduce in discutie una dintre problemele pregnante ale societatii de astazi: mediul online si influenta social-media asupra vietii reale.
Se pleaca de la dezbaterea negativ-pozitiv, o constanta in studiile ultimilor ani atunci cand vine vorba de Internet.
Filmul incepe cu melodia celor de la Awolnation-Sail (melodie prezenta si in trailer) si utilizeaza unul din versurile cantecului ca motto:”blame it on my ADD babe”
Din pacate, aceasta notiune de dependenta este foarte putin infatisata in film si este probabil cea mai mare dezamagire pe care o aduce Disconnect.
Plotul filmului se desfasoara pe trei planuri.
Primul este drama unui adolescent introvertit, probabil ultima ramasita a curentului emo, utilizata aproape grobian pentru a sublinia diferenta dintre viata reala si cea online. Spun grobian pentru ca nu este nevoie sa-ti transformi si fizic personajul pentru a nuanta incapacitatea lui de integrare.
Ben Boyd (Jonah Bobo) este un adolescent inadaptat, pasionat de muzica si deloc pasionat de viata sociala. Vechea poveste a familiei disfunctionale il conduce catre realitatea alternativa in bratele site-urilor de socializare unde o descopera pe imaginara Jessica Rhoney rezultatul unei glume de prost gust a colegilor de liceu ce profita de caracterul introvertit al tanarului pentru pentru o farsa cu final extrem.

Al doilea plan aduce in discutie relatia dintre un reporter si un tanar prizonier al site-urilor de prostitutie prin web cam. Dorinta de success in sfera video-reportajului impreuna cu o oarecare tendinta de bun samaritean o impinge pe Nina Dunham (Andrea Risenborough) spre aprofundarea unei probleme pregnante ale societatii online – prostitutia prin web cam.

Al treilea plan reda povestea unui cuplu decimat de drama pierderii unui nou nascut in care sotia isi gaseste alinarea pe chat-uri de socializare in timp ce sotul isi pierde timpul jucand poker in retea.
Filmul strecoara in cazul celui de-al treilea plan si drama sotului, fost militar in operatiunile desfasurate de SUA in teritoriile arabe, din nou o fortare a scenariului de dragul unei idei sau de dragul adeziunii la ideea opririi trimiterii soldatilor in razboaie „ce apartin nimanui”.
Pentru publicul de sex feminin rolul sotului/soldat este interpretat de Alexander Skarsgård, am spus destul cu asta.

Acum, revenind la film, si la doza aceea de dependenta pe care nu o descrie asa cum ar trebui.
Disconnect se multumeste sa prezinte drama exterioara a personajelor sale, adica doar rezultatul folosirii in mod inconstient al retelelor de socializare.
Ce nu vad in Disconnect e dependenta teribila, acea stare de fibrilatie ce te impiedica sa inchizi browserul, starea de expectativa de la locul de munca la dublul click ce face saltul catre locul in care poti face orice si in care poti sa te tranformi in oricine.
E nevoie de un amendament in ceea ce priveste descrierea mea despre viata online. Online-ul nu este doar o realitate alternativa, este de fapt o realitate alternativa imbunatatita unde nu minti, pentru ca termenul de minciuna are sens doar in viata reala. Este o multitudine de posibilitati din care poti alege, un loc care incurajeaza metamorfoza. Evolutia si decadenta nu sunt nimic altceva decat simple simboluri pe care le poti atribui unor personalitati pe care le dezvolti de sine stator.
Online-ul permite activarea in spatiu virtual a doppelgänger-ului cu care Dostoievski cocheteaza in Omul dedublat. Am fortat comparatia insa vreau sa subliniez prin acest procedeu puterea pe care omul normal o castiga in virtual.
Este tocmai aceasta senzatie de putere, de lipsa de reguli, pe care portalul deschis le ofera, partea cea mai putin utilizata de Disconnect.
Impartindu-se in trei planuri separate, filmul face cate putin in fiecare, nereusind sa duca la extrem extremul de care este capabil spatiul online.
Punctul culminant se pierde in slow-motion-uri bine executate insa lipsite de originalitate prin antiteza dintre viteza vietii virtuale si tihna vietii reale.
Una peste alta Disconnect livreaza destula calitate incat sa nu-ti piarda timpul. Cu Jason Bateman intr-un rol serios pe care il duce decent pana in final si cu actori pe care i-ati mai vazut in filme mari dar roluri secundare, pelicula lui Henry Alex Rubin se incadreaza in seria filmelor interesante dar care nu duc treaba pana la capat. Observam si doi actori suedezi care fac roluri foarte bune.
Pe langa mai sus mentionatul Alexander Skarsgård il mai avem si pe Michael Nyqvist, un actor care din punctul meu de vedere, ar trebui urmarit in continuare desi nu este la varsta la care sa fie o tanara speranta (nici Cristoph Waltz nu era un tinerel).
Va incurajez sa vizionati Disconnect si sa va dati singuri cu parerea in legatura cu obiectivitatea lui in ceea ce priveste discutia despre mediul virtual. Senzatia din Dugheana este ca filmul care va demonta bucata cu bucata aceasta eterna dezbatere despre bine si rau in online nu a venit inca.

Reclame

24 years…

„Defying the interdiction, a group of 30 young people marched to the Orthodox Cathedral , where they waved the tricolor flags out of which they had cut the communist emblem . Expecting to be shot, they began to sing „Desteapta-te, romane!”, an old patriotic song which was banned in 1947. Indeed bullets were shot, some of them died, others were seriously injured , while some were lucky to escape ”
We are talking about a rebellion against fear, against hunger, against a dark regime.
We became a free nation by paying a huge fee. The lives of 1104 were taken in order for us to be free.
Many saw the fall of the dictatorship as the end of a nightmare.
Indeed, the communist nightmare ended after the events of 1989 but that was not the end.
The nightmare continued under the lugubrious faces of the uprising regime. A drunk democracy walking dizzy on the footprints of history.
It’s hard to say if those people deserved to die then for the life I live now, because it’s hard to choose between being oppressed and being humiliated (on a larger scale it is the same thing ) .
The reminiscence of cravenness, fueled by communism induced a naive acceptance for the current government.
We approve incompetence, hypocrisy the lack of moral values and all this disgusting dirt that drains the Romanian political scene .
I am free and alive and at some point I would like to thank someone. I am still indebted to people who I never met, people who changed decades that I had no chance to experience. I choose to believe that the people who sat in front of the weapons that day did it for themselves and that they thought less about me or us. Their sacrifice was followed by opportunistic Messiahs, heroes cropped out of cardboard boxes, pests for which there will never be a strong enough pesticide.
We were given the right to eat soy when we want and the right to a different kind of poverty.
We were given the right to freedom of expression but that came along with the free carelessness of an entire political system.
The illusion of freedom and 24 years of wasted democracy. 24 years of hopes and promises for a „better future” were thrown to drain.
The date on which this article is being re-posted is December 13, 2013. In 3 days , 24 years ago, in Timisoara people yelled and cried „Down with Ceausescu ” „Down with the communist regime .”
December 16, 1989 in Timisoara 930 people are being arrested out of which 130 are just children.
Where do I start to cry now? How many things would I like to burn and how many things I would like to see rising from the ashes? Romania lost too many nights, we lost too many days and the huge boot is pressing harder and harder on our neck.
Trapped in our individual struggle we have allowed a rotten system to take over, forgetting the sacrifice that some people offered in 1989.
Looking at their pictures now I feel ashamed. Where should I start apologizing?
I get sick of me and them, I get sick of their pestilent fog that surrounds us. After all this time we’re back at the beginning. Their faces are younger than ever, my parents are full of wrinkles, my grandparents disappeared. They are now looking back at me from some old pictures .
In my illusions, I fear, I see my good people coming down from their ivory tower that they built by themselves with their bare feet stepping the ground of their country. In my dream, those good people are getting lost on a country road because my dream has no perspective.
I tell to those that are smiling now that the air they breathe starts to become increasingly hotter and the water they drink so carefully out of their nicely arranged bottles begins to taste like iron and iron tastes like blood.

It is very possible that at the end of the country road I was telling you about earlier we will meet those that were killed in Timisoara but perhaps also at the end of that road the future of our children awaits.

drapel-revolutie

24 de ani…

Articolul de mai jos pleaca de la un pasaj scurt despre Revolutia din 1989:
“Sfidând interdicţiile, un grup de 30 de tineri au înaintat spre Catedrala Ortodoxă, unde au fluturat drapele tricolore din care tăiaseră stema comunistă. Aşteptându-se să se tragă în ei, au început să cânte „Deşteaptă-te, române!”, un vechi cântec patriotic care fusese interzis din 1947. Într-adevăr s-a tras asupra lor, unii dintre ei au murit, alţii au fost răniţi grav, în timp ce unii au avut norocul să scape”
Vorbim despre o revolta impotriva fricii, impotriva foametei, impotriva unui intuneric funebru.
Unii au murit atunci pentru ca noi sa devenim ceea ce numim in ziua de astazi “un popor liber”.
Multi au vazut in caderea dictaturii sfarsitul unui cosmar.
Intr-adevar un cosmar a luat sfarsit dupa evenimentele din 1898. Dupa el a inceput altul, iar cosmarurile s-au succedat timp de 20 de ani.
E greu de apreciat daca a meritat sa moara oameni atunci pentru viata pe care o traim acum, asta deoarece e greu sa alegi intre a fi asuprit si a fi umilit(analizand la o scara mai larga e cam acelasi lucru).
Sechele de lasitate, de naivitate induse de comunism alimenteaza acceptanta pentru actuala guvernare.
Aproba incompetenta, ipocrizia si imoralitatea dezgustatore a mizeriilor ce se scurg pe scena politica romaneasca.
Sunt liber si inca in viata si la un moment dat am sa multumesc cuiva. Sunt inca dator catre oameni pe care nu i-am cunoscut niciodata si care au schimbat vremuri pe care nu am apucat sa le traiesc. Aleg sa cred ca oamenii care s-au asezat atunci in fata armelor au facut-o in primul rand pentru ei si ca s-au gandit mai putin la mine sau la noi,asa ar fi fost corect. In urma lor au ramas oportunisti, revolutionari de carton, daunatori pentru care nu va exista niciodata un insecticid destul de puternic.
Ne-a fost oferit dreptul de a manca soia atunci cand dorim si dreptul la o altfel de saracie decat cea din anii comunismului.
Ne-a fost oferit dreptul la libera exprimare dar cu ea a venit si libera nepasarea unui intreg sistem politic.
Insa aceasta libertate este o libertate materiala, trece odata cu vremea iar 24 de ani de democratie au fost irositi nemilos…copilaria unora, batranetile altora, 24 de ani de sperante in ziua de maine si de promisiuni pentru un “mai bine comun”, aruncati pe apa sambetei.
Data la care refac acest articol este 13 decembrie 2013. Peste 3 zile, cu 24 de ani in urma, in Timisoara se striga pentru prima data “Jos Ceausescu” “Jos Comunismul” . In 16 decembrie 1989 la Timisoara sunt arestate 930 de persoane din care 130 minori.
De unde sa incep sa strig acum? Cate as vrea sa arda si cate as vrea sa rasara din cenusa peste noapte? Am pierdut prea multe nopti, am pierdut prea multe zile si bocancul apasa din ce in ce mai tare pe grumaz.
Am trait timp de 24 de ani in versurile melodiei Exercitiu, sub vorbele profetice ale lui Vali Sterian. Prinsi in lupta noastra individuala nu ne-am permis luxul pe care cei din 89 l-au sacrificat.
Cu rusine privesc pozele celor cazuti in 89 si pozele zambaretilor care conduc tara. De unde sa incep sa le cer iertare primilor si socoteala celor din urma?
Informatie
Deformatie
Opozitie
Conspiratie
Mi se face sila de mine si de ei, de ceata lor care ne inconjoara. Dupa atata timp suntem din nou la inceput. Fetele lor sunt mai tinere ca niciodata, fetele parintilor mei sunt pline de riduri iar fetele bunicilor mei au disparut, ma mai privesc doar din poze.
Si din nou salt la Vali Sterian.
Hei, aici la noi,
Pe acest pamant
Oameni buni au fost,
Oameni buni mai sunt .
In iluziile mele, de care ma tem, ii vad pe oamenii mei buni coborand din turnul lor de fildes pe care singuri si l-au construit. Cu talpile goale isi calca pamantul TARII LOR. In visul meu, oamenii buni se pierd pe un drum de tara, pentru ca visul nu are perspectiva.

Le spun celor ce zambesc acum ca aerul pe care il respira incepe sa devina din ce in ce mai fierbinte iar apa pe care cu atata grija o beau din sticlutele lor asezate langa microfoane incepe sa prinda un gust de fier si fierul are gust de sange.

E foarte posibil ca la sfarsitul drumului de tara despre care vorbeam mai devreme sa ne astepte cei din Timisoara dar poate ca tot la sfarsitul acelui drum ne asteapta viitorul copiilor nostri.

drapel-revolutie